Gânduri bune în februarie

„Luna ianuarie pare că nu se mai termină” a fost ca un refren pe care l-am tot auzit în ultima săptămână. Vocea interioară și experiența de psihoterapeut răspundeau: „Stați să vină februarie, să vedeți atunci stări, trăiri!”

De-a lungul anilor, simțeam că luna asta, cu cele mai puține zile din an, cuprindea cele mai multe gânduri obositoare, somatizări, insomnii, anxietăți, început de depresie.

De ce? De ce? Și mi-am adus aminte că se scrie despre și se caută „starea de bine”, tocmai când ea e afectată. Am văzut, am observat, am studiat, mi-am ascultat propriul ritm alert și nesigur.

Se pare că februarie e un fel de combinație de factori biologici și psihologici care apasă butoanele depresiei. Nu e o vulnerabilitate, e ceva fiziologic, plus un context care declanșează furtuna interioară.

Mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri, atât în știință cât și în practică:

Creierul suferă pentru că lumina e la capacitatea-i minimă. Hormonul bunei dispoziții, serotonina, e scăzut. Melatonina e crescută, ceea ce înseamnă lipsă de energie. Iar somnolența ne e parteneră. Ai auzit de SAD? Este vorba despre o Tulburare Afectivă Sezonieră.
Vitamina D e la un nivel foarte scăzut, iar ea influențează direct dispoziția. E ca un rezervor golit, iar acest lucru vine cu un risc mare de depresie, anxietate, iritabilitate.
Din punct de vedere psihologic apare un „efect de epuizare”. Sărbătorile au trecut. Și probabil că tot ce ți-ai propus la început de An Nou a fost sabotat de eșec. Iar ghioceii par așa departe…
Organismul e slăbit, somnul e dereglat, iar când trupul e copleșit, psihicul pică primul.
Mișcarea e mai puțină, parcă și relaționarea socială mai sărăcită.
Alimentația e de „import”. Nimic din grădina românească, dar multe alimente procesate.

Și încep să-mi răspund la un Mental Health Self Check-in:

Plâng ușor?
Sunt lipsit de speranță?
Dorm bine?
Mi-am pierdut plăcerea pentru ceea ce făceam?
Câte gânduri disfuncționale am?
Câte semnale vin către mine?

Da, spunea psihologul să fiu blândă și bună cu mine, dar parcă nu îmi iese, e greu tare.

Și ajung la locul de muncă.

Și simt acea oboseală fără explicație. O văd în concentrarea mai slabă, în greșeli banale, în faptul că nu am productivitate. Creierul meu transmite semnale de avarie. Cad în melancolie și văd că motivația mi-e scăzută, inițiativa mea e scăzută, uit că ce nu se întâmplă e un efect sezonier. Da, văd cât de iritabilă sunt, cum conflictele apar ca iepurii pe câmpul muncii. Parcă alții fac mai mult. Și mă întreb, dar ce caut eu aici? Și așa coboară peste mine și comparația. Alt dușman al stimei de sine scăzute.

În tot acest carusel de autosabotare, mă învârt în jurul problemei sau caut soluții?

Îmi aduc aminte câteva recomandări venite din partea experților în sănătate mintală:

Comunicarea blândă ajută creierul să fie înțeles. „Da, sunt mai obosită perioada asta!”

Pauzele reale mă ajută. Caut lumină naturală. Fac pauze fără ecran. Mă dezinstalez mental și fizic de la tehnologie.

Ajută să nu mă evaluez profesional fix în februarie. Evit hotărârile radicale: „Eu nu sunt făcută pentru acest job”.

Îmi fac timp pentru o ieșire cu prietenii, caut să merg la un muzeu de artă, un spectacol, un concert, îmi scot pasiunile de la „naftalină”.
Îmi hrănesc și ud omul duhovnicesc.

Dumnezeu nu grăbește. Perioada prin care trec pare o vale, dar El mă maturizează, mă curăță, mă așează. E timpul să nu mai grăbesc nici eu lucrurile. Să stau în tihnă și să veghez. Să aștept în tăcere ajutorul Lui!

Dumnezeu vorbește, dar parcă are o voce înceată. Da, e un susur blând! Am atâta nevoie de El!

Pare că Domnul nu mă învață performanța, ci mă vrea în dependență de El. Asta e credința matură. „Doamne, nu am nevoie energie, dar sunt aici, primește așa cum sunt. La Tine vin, putere n-am, Tu-mi fi sprijin!”

Deși sunt obosită, fără chef, tristă sau fără putere în rugăciune, știu că sunt iubită în chip nespus.

În februarie, pământul e înghețat, dar semințele au fost plantate din toamnă. Acest pustiu e doar o cale spre dezgheț.

Gânduri bune în februarie

„Luna ianuarie pare că nu se mai termină” a fost ca un refren pe care l-am tot auzit în ultima săptămână. Vocea interioară și experiența de psihoterapeut răspundeau: „Stați să vină februarie, să vedeți atunci stări, trăiri!”

De-a lungul anilor, simțeam că luna asta, cu cele mai puține zile din an, cuprindea cele mai multe gânduri obositoare, somatizări, insomnii, anxietăți, început de depresie.

De ce? De ce? Și mi-am adus aminte că se scrie despre și se caută „starea de bine”, tocmai când ea e afectată. Am văzut, am observat, am studiat, mi-am ascultat propriul ritm alert și nesigur.

Se pare că februarie e un fel de combinație de factori biologici și psihologici care apasă butoanele depresiei. Nu e o vulnerabilitate, e ceva fiziologic, plus un context care declanșează furtuna interioară.

Mi-am pus întrebări, am căutat răspunsuri, atât în știință cât și în practică:

Creierul suferă pentru că lumina e la capacitatea-i minimă. Hormonul bunei dispoziții, serotonina, e scăzut. Melatonina e crescută, ceea ce înseamnă lipsă de energie. Iar somnolența ne e parteneră. Ai auzit de SAD? Este vorba despre o Tulburare Afectivă Sezonieră.

Vitamina D e la un nivel foarte scăzut, iar ea influențează direct dispoziția. E ca un rezervor golit, iar acest lucru vine cu un risc mare de depresie, anxietate, iritabilitate.

Din punct de vedere psihologic apare un „efect de epuizare”. Sărbătorile au trecut. Și probabil că tot ce ți-ai propus la început de An Nou a fost sabotat de eșec. Iar ghioceii par așa departe…

Organismul e slăbit, somnul e dereglat, iar când trupul e copleșit, psihicul pică primul.

Mișcarea e mai puțină, parcă și relaționarea socială mai sărăcită.

Alimentația e de „import”. Nimic din grădina românească, dar multe alimente procesate.

Și încep să-mi răspund la un Mental Health Self Check-in:

Plâng ușor?

Sunt lipsit de speranță?

Dorm bine?

Mi-am pierdut plăcerea pentru ceea ce făceam?

Câte gânduri disfuncționale am?

Câte semnale vin către mine?

Da, spunea psihologul să fiu blândă și bună cu mine, dar parcă nu îmi iese, e greu tare.

Și ajung la locul de muncă.

În tot acest carusel de autosabotare, mă învârt în jurul problemei sau caut soluții?

Îmi aduc aminte câteva recomandări venite din partea experților în sănătate mintală:

Comunicarea blândă ajută creierul să fie înțeles. „Da, sunt mai obosită perioada asta!”

Pauzele reale mă ajută. Caut lumină naturală. Fac pauze fără ecran. Mă dezinstalez mental și fizic de la tehnologie.

Ajută să nu mă evaluez profesional fix în februarie. Evit hotărârile radicale: „Eu nu sunt făcută pentru acest job”.

Îmi fac timp pentru o ieșire cu prietenii, caut să merg la un muzeu de artă, un spectacol, un concert, îmi scot pasiunile de la „naftalină”.

Îmi hrănesc și ud omul duhovnicesc.

Dumnezeu nu grăbește. Perioada prin care trec pare o vale, dar El mă maturizează, mă curăță, mă așează. E timpul să nu mai grăbesc nici eu lucrurile. Să stau în tihnă și să veghez. Să aștept în tăcere ajutorul Lui!

Dumnezeu vorbește, dar parcă are o voce înceată. Da, e un susur blând! Am atâta nevoie de El!

Pare că Domnul nu mă învață performanța, ci mă vrea în dependență de El. Asta e credința matură. „Doamne, nu am nevoie energie, dar sunt aici, primește așa cum sunt. La Tine vin, putere n-am, Tu-mi fi sprijin!”

Deși sunt obosită, fără chef, tristă sau fără putere în rugăciune, știu că sunt iubită în chip nespus.

În februarie, pământul e înghețat, dar semințele au fost plantate din toamnă. Acest pustiu e doar o cale spre dezgheț.

O ancoră ce prevestește primăvara.

Un moment în care învăț să am grijă de mine.

O celebrare a dependenței de Dumnezeu.

Un moment de tăcere cu mine, o contemplare către nevoile personale.

Gând bun în februarie, drag cititor!

Cu grijă,

Adina